Este mindfulnessul o formă de psihoterapie?

Am fost contactat recent de o persoană care mi-a spus direct că are nevoie urgent de mindfulness pentru dificultățile cu care se confruntă. Formularea mi s-a părut relevantă, pentru că reflectă o confuzie tot mai des întâlnită, ideea că mindfulnessul ar fi, în sine, o formă de psihoterapie. Nu este.

I-am explicat că mindfulnessul nu reprezintă o școală de terapie acreditată și nu înlocuiește un proces psihoterapeutic structurat. Mindfulnessul este, în esență, un set de practici și tehnici care dezvoltă atenția conștientă, observarea fără reacție automată și o relație mai echilibrată cu gândurile, emoțiile și senzațiile corporale. Poate fi foarte util, dar utilitatea lui depinde de context, de obiective și de modul în care este folosit.

În practică, multe persoane caută „mindfulness” atunci când se confruntă cu anxietate, stres intens, blocaje emoționale, dificultăți relaționale sau episoade depresive. Problema nu este interesul pentru mindfulness, ci presupunerea că acesta este suficient în orice situație. Uneori ajută mult. Alteori este doar o componentă dintr-un demers mai amplu. Există și cazuri în care persoana are nevoie, prioritar, de evaluare clinică, intervenție psihoterapeutică structurată sau consult psihiatric.

Mai există un aspect important. Tocmai pentru că mindfulnessul nu este, în sine, o formă reglementată de psihoterapie, aproape oricine se poate promova public spunând că „face mindfulness”, indiferent de nivelul real de pregătire în sănătate mintală. Aici apare un risc real. O persoană aflată în suferință poate ajunge la cineva fără competențe clinice, fără capacitatea de a evalua simptome serioase, fără cunoștințe despre traumă, depresie, anxietate severă sau risc suicidar și fără limite profesionale clare.

În astfel de situații, problema nu este doar lipsa eficienței, ci posibilitatea de agravare a simptomelor. Omul poate pierde timp prețios, poate primi explicații simpliste pentru dificultăți complexe, se poate simți vinovat că „nu practică bine” sau poate amâna accesarea unui ajutor adecvat. Pentru cineva vulnerabil, aceste consecințe contează.

De aceea este importantă precizia termenilor. Psihoterapia presupune formare profesională, cadru etic, metodologie clară, evaluare, conceptualizarea cazului și intervenții adaptate nevoilor persoanei. Mindfulnessul nu acoperă automat toate aceste dimensiuni.

În ceea ce mă privește, practic două forme de terapie acreditate, iar în cadrul acestora includ, atunci când este util și indicat clinic, elemente de mindfulness – vezi cartea Mindfulness în psihoterapie. Cu alte cuvinte, nu ofer „mindfulness” ca substitut pentru terapie, ci folosesc tehnici validate care pot susține procesul terapeutic: reglarea atenției, reducerea reactivității, creșterea toleranței la disconfort emoțional și consolidarea prezenței în experiența curentă.

Această diferență contează. Când cineva cere urgent mindfulness, de multe ori ceea ce caută de fapt este alinare, claritate sau schimbare. Iar răspunsul profesionist nu este să aplici o etichetă populară, ci să înțelegi problema reală și să alegi intervenția potrivită.

Mindfulnessul poate avea un loc valoros în sănătatea mintală. Dar nu este, prin el însuși, o formă de psihoterapie.