Părintele Visarion Alexa este vinovat de agresiune sexuală!

Probabil că informația a ajuns deja la urechile multora dintre voi. Un cunoscut preot a fost reținut într-un dosar de agresiune sexuală. Ce s-a întâmplat imediat după? A fost direct condamnat! Nu, nu de vreo instanță de judecată umană și cu atât mai puțin de cea Divină! Ci de noi, oamenii de rând! Judecat și condamnat în doar câteva minute!

Iată cum funcționează mintea unora dintre noi:

X spune că Y a agresat-o sexual.
Răspunsul nostru: „Nenorocitul de Y! Și mai este și preot pe deasupra!” sau cealaltă variantă mult mai rar întâlnită „Nu se poate așa ceva! Nu e adevărat! Doar e preot!”

Pentru că agresiunea este una serioasă, mulți ne coalizăm cu presupusa victimă împotriva presupusului agresor. Devenind astfel, la rândul nostru agresori. Lapidăm presupusul agresor cât ai clipii și nici măcar nu realizăm că astfel și noi am devenit agresori. (Vezi mai jos despre jocurile psihologice!)

Dacă însă schimbăm rolurile iar de această dată X face o acuză împotriva noastră, lucrurile se schimbă radical. Atunci nu mai suntem atât de convinși că acuzația este una reală. Atunci nu ne mai grăbim să judecăm. Atunci spunem: Stai puțin! Să vedem! Atunci cerem dovezi! Atunci strigăm după ajutor!

În cazul părintelui Visarion, marea majoritate a oamenilor s-au grăbit să îl judece înainte ca instanța să fi apucat să înceapă măcar acest proces. Marea majoritate a oamenilor ȘTIU deja că este VINOVAT! Dacă este un dosar penal, clar e vinovat, gândesc și spun unii! Că doar nu degeaba l-au săltat! Nu?!

Oameni buni, dosarul penal are rolul de a crea cadrul în care se face o cercetare, nu implică vina cuiva din start. Dosarul penal reprezintă demersul organelor de cercetare penală de a strânge probe cu scopul de a dovedi existența unei infracțiuni și identificarea autorului. Trebuie văzute probele înainte de a judeca.

„Arhiepiscopia a confirmat ca luni va începe ancheta acestui caz nesfârşit de trist. Prima măsură luată, până la confirmarea culpei prin finalizarea anchetei derulate de autorităţile abilitate, este suspendarea de la slujirea preoţească.”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt BOR

După cum putem vedea mai sus, până și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a dat-o în bară! Finalizarea anchetei va verifica culpa preotului. Dacă o va confirma sau o va infirma, rămâne de văzut! În acest mesaj pare că domnul Bănescu l-a judecat deja și dumnealui pe părintele Visarion. Sper totuși că a fost doar o alegere nefericită a cuvintelor!

„Dacă acuzaţiile aduse preotului menţionat vor fi confirmate de autorităţile judiciare, cazul său va fi judecat şi de autorităţile bisericeşti în cadrul Consistoriului bisericesc.”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt BOR

Domnul Bănescu a corectat ulterior scăparea de comunicare, ceea ce alții care s-au grăbit să-l condamne pe preot nu au mai făcut!

Am urmărit știrea pentru că mi se pare foarte interesant de observat cum se poziționează oamenii în asemenea situații. Repet, cei mai mulți au judecat, ori într-o direcție (Sigur e vinovat! Popi pedofili și violatori!) ori în cealaltă direcție (E sigur nevinovat, doar salvează suflete).

Noi nu am fost acolo în persoană ca să știm cum stă treaba. Sunt convins că nici măcar judecătorii, care au informații mai amănunțite despre cazuri, nu dau verdictul drept chiar de fiecare dată! Cu atât mai puțin noi, care nu știm mai nimic despre caz.

Nu întâmplător, noi creștinii suntem învățați să lăsăm judecata în mâna celui care știe TOT, și anume al lui Dumnezeu. Și, dacă nu putem face asta, atunci să apelăm la instanța de judecată oficială umană. Nu să ne facem singuri dreptate.

Corect ar fi să spunem: eu tind să cred că este nevinovat/vinovat. Dacă este sau nu, asta nu știm!

Părintele Efrem (Frank) Atwood pare că a fost nevinovat și a fost totuși condamnat și executat! În orice caz, fie că era, fie că nu era, a găsit lumina din spatele gratiilor!

Am văzut mulți oameni care îl acuză pe părintele Visarion pentru simplul fapt că e preot. Unii mai direct, alții mai voalat. Alții îl acuză pentru că, spun ei, le-a greșit cu ceva în trecut (ex. a promovat vaccinarea, familia tradițională, etc). Dacă le-a greșit cu ceva în trecut, SIGUR a greșit și acum! Alții spun că cunosc ei persoane care au fost și ele agresate de părintele Visarion. Am văzut pe internet tot felul de acuze lipsite nu doar de dovezi, ci până și de rațiune.

Închei prin a spune câteva cuvinte despre ceva ce eu cred că este important în acest context: teoria triunghiului dramatic.

Triunghiul dramatic și jocurile psihologice

Triunghiul dramatic (sau al dramei) a fost descris pentru prima dată de Stephen Karpman în anii 1960. Este un model de interacțiuni sociale disfuncționale și ilustrează un joc de putere care implică trei roluri: Victimă, Salvator și Persecutor. Fiecare rol reprezintă un răspuns comun și ineficient la conflict.

Atunci când suntem în acest triunghi dramatic, suntem într-un joc psihologic. În jocurile psihologice Victima nu este cu adevărat o victimă neajutorată, Persecutorul nu este un persecutor real, iar Salvatorul, ați ghicit, nu este nici el un salvator în adevăratul sens.

Ar fi mult mai multe de spus despre acest subiect, dar am să mă opresc aici cu teoria și am să încerc să o arăt în practică. Celor care sunt curioși să afle mai multe despre triunghiul dramatic le recomand cartea: Jocurile noastre de toate zilele.

Privind cazul în care este implicat părintele Visarion Alexa, în discuțiile despre domnia sa noi putem să presupunem foarte multe lucruri și, implicit, să desconsiderăm multe lucruri.

• Presupunem că auto-declarata Victimă chiar este o victimă abuzată – nu spun că nu este, poate că este, nu știu. Ceea ce știm sigur este că nu știm nimic sigur! Repet, noi nu am fost acolo să vedem! Cum spunea un cântec mai vechi „Nu vorbi fără să știi. Nu halii mereu ce auzi de la alții”. Vrând să apărăm Victima, unii dintre noi ne asumăm postura de Salvator.
• Presupunem că Persecutorul chiar este un agresor. Nu e bine să persecuți (agresezi) pe alții, astfel că – paradoxal – unii dintre noi ne asumăm postura de Persecutor și îl agresăm pe cel care credem că este Persecutor.
• Presupunem că Persecutorul nu este un agresor, ci o Victimă. Astfel că unii dintre noi ne asumăm postura de Persecutor al celor care îl acuză pe Persecutor (agresor) sau de Salvator al Persecutorului pe care îl percepem ca fiind de fapt o Victimă.

Cred că v-am amețit de cap cu atâtea Victime-Persecutori-Salvatori! Vedeți deja cât de complex este acest triunghi dramatic, acest joc psihologic. Intrăm în „horă” ca Salvatori și ne trezim Persecutori. Rolurile se schimbă relativ ușor și repede. O caracteristică a acestui triunghi este instabilitatea lui. În aceeași interacțiune putem să ne asumăm diverse roluri în diferite momente

Victima: Ajutooor! Am fost agresată!
Salvatorul: Auleu! Săraca de tine!
Salvatorul devine Persecutor: Unde e nenorocitul? Că îl omor!
Observatorul devine Persecutor: Nemernicul de preot! Cum a putut face așa ceva!
Observatorul devine Salvator al Persecutorului: Pare nebună femeia! Sigur minte, e ceva putred la mijloc!

Mai concret, în acest context se pare că doamna care face acuzele s-a prezentat la părintele Visarion din postura de Victimă. Părintele probabil că în prima fază a văzut-o fiind vulnerabilă și nu i-a acceptat postura de Victimă din triunghiul dramatic – i-a fost exclusiv duhovnic -, dar mai târziu a intrat în jocul psihologic din postura de Salvator – s-a suprapus relația de prietenie. S-au mai întâmplat apoi diverse interacțiuni și schimbări de rol despre care nu știm sigur prea multe – se pare că Salvatorul a devenit Persecutor, cerând de la Victimă o formă de răsplată cu care aceasta nu era de acord (sexuală) -, iar la sfârșit inițiala Victima a devenit Persecutorul inițialului Salvator.

Jocurile psihologice, în funcție de povestea lor au diverse denumiri. Cele relevante în acest caz sunt: „Dar eu nu am vrut decât să ajut!”, respectiv „Acum te-am prins! Ticălosule!”

Pentru a ieși din acest joc psihologic este nevoie să activăm mai mult partea noastră rațională. Să ajungem la un echilibru sănătos între rațiune și emoție.

Este nevoie să renunțăm la postura de agresor și să devenim asertivi. Să renunțăm la postura de salvator și să devenim grijulii. Să renunțăm la postura de victimă și să devenim vulnerabili.

• O persoană asertivă nu persecută, ci caută să înțeleagă cu adevărat cum stau lucrurile. Își prezintă propria perspectivă ca fiind nimic mai mult de atât, doar o perspectivă.

• O persoană grijulie nu sare să salveze Victima – uneori fără ca aceasta să ceară și să dorească salvarea -, ci își oferă suportul în măsura în care acesta este dorit.

• Persoana vulnerabilă nu pozează într-o Victimă neajutorată, ci își asumă propria vulnerabilitate și caută soluții obiective pentru a ieși dintr-o anumită situație.

În fine, ar fi foarte multe de spus despre jocurile psihologice și acest triunghi dramatic. Vă recomand cu tărie cartea: Jocurile noastre de toate zilele. Traducerea în limba română nu este cea mai reușită dar este suficient de bună încât să înțelegeți despre ce este vorba.

În încheiere vreau să corectez titlul acestui articol. Părintele Visarion NU este vinovat. Atenție, nu am spus că este nevinovat! În România (se presupune că) funcționează prezumpția de nevinovăție, care spune că un acuzat este considerat nevinovat până la probarea vinovăției sale în instanță!

Oricine poate face o acuzație față de oricine! Înainte de a judeca însă este nevoie să avem toate datele situației! Să ridice o mână cine are toate datele situației! Cum spuneam mai sus, probabil că nici instanțele de judecată nu au mereu TOATE datele unui caz adus în instanță. Așa că, mai ușor cu aruncatul de pietre! Mai ales dacă ne declarăm creștini!