Psihoterapia este o denumire generică dată unui ansamblu de metode şi tehnici de intervenţie asupra psihicului uman aflat în diferite stări de disfuncţie adaptativă (nevroze în special). Mai nimerit ar fi să se vorbească despre “psihoterapii” deoarece fiecare tehnică în parte se revendică teoretic de la una din numeroasele şcoli şi orientări din psihologie. Orientările psihoterapeutice clasice sunt: psihanaliza (sau psihoterapia de inspiraţie freudiană), psihoanaliza (care are la bază sistemul teoretic elaborat de psihiatrul de origine elveţiană Karl Gustav Jung), psihoterapia adleriană (care-şi are inspiraţia în scrierile teoretice ale medicului Alfred Adler), psihoterapia non-directivă (Carl Rogers), terapia comportamentala (Skinner), terapiile cognitiv/comportamentale (Aaron T. Beck, Albert Ellis) etc. De la jumătatea secolului…

Psihoterapia poate fi individuală (obiectul intervenţiei este individul), în grup (obiectul intervenţiei este individul inserat într-un grup terapeutic) sau de grup (obiectul intervenţiei este grupul, spre exemplu, cuplu, familie etc.). Pentru simplificarea limbajului, sintagma „de grup” se utilizează adesea şi cu referire la psihoterapia „în grup”. Este evident faptul că intervenţia psihologică este ghidată de mecanismele presupuse a fi implicate în stările de sănătate şi de boală. Aşadar, în funcţie de aceste mecanisme, dar mai ales legat de ambiţia a numeroşi psihologi/psihiatri de a deveni îmtemeietori de şcoalǎ, avem mai multe orientări (paradigme) psihoterapeutice: Aceste orientǎri, după felul abordǎrii, se clasificǎ: a) Activ-Directive: 1. tehnici de relaxare; 2. sugestia şi hipnoza; 3. abordarea cognitiv-comportamentală; 4. abordarea umanist-existenţial-experienţială;…

Virginia Satir propune un model al Eului, ca centru al personalităţii, care este înconjurat de opt aspecte care formează o mandala (înseamnă cerc în limba sanscrită). Cele opt aspecte sunt următoarele: fizic şi nutriţional; intelectual şi emoţional; interacţional şi contextual; senzitiv şi spiritual FIZIC: Reprezintă tot ce ţine de corpul nostru – igienă, mişcare, odihnă sau relaxare. NUTRIŢIONAL: Reprezintă consumul de alimente prin care refacem energia organismului. INTELECTUAL: Adună informaţii prin/din celelalte domenii şi le dă sens, rezolvă probleme, crează. EMOŢIONAL: Reprezintă impresiile noastre despre experienţele trecute şi prezent – teamă, bucurie, furie, tristeţe. INTERACŢIONAL: Reprezintă comunicarea dintre domenii şi cu ceilalţi. Ascultă, vorbeşte, priveşte, scrie, etc. prin limbaj, cultură,…

  Figura de bază a modelului de terapie familială structurală este Salvador Minuchin. Naşterea modelului structutral Terapia de familie structurală Cele mai importante şi mai des întâlnite subsisteme familiale sunt: Trei tipuri de graniţe: Patru surse de stres pentru sistemul familial Patru stadii de dezvoltare care apar în majoritatea familiilor Diagnoza familială Patru elemente de patologie (Walsh & McGrow ) care pot fi urmărite în cadrul unei familii la evaluarea gradului ei de funcţionalitate: Trei faze în terapia structurală: Tehnici: Rolul terapeutului – activ, directiv © Material realizat de Iosif Szenasi. Informatiile din acest articol pot fi preluate numai cu mentionarea sursei.