Psihoterapiile

Psihoterapia poate fi individuală (obiectul intervenţiei este individul), în grup (obiectul intervenţiei este individul inserat într-un grup terapeutic) sau de grup (obiectul intervenţiei este grupul, spre exemplu, cuplu, familie etc.). Pentru simplificarea limbajului, sintagma „de grup” se utilizează adesea şi cu referire la psihoterapia „în grup”.

Este evident faptul că intervenţia psihologică este ghidată de mecanismele presupuse a fi implicate în stările de sănătate şi de boală. Aşadar, în funcţie de aceste mecanisme, dar mai ales legat de ambiţia a numeroşi psihologi/psihiatri de a deveni îmtemeietori de şcoalǎ, avem mai multe orientări (paradigme) psihoterapeutice: Aceste orientǎri, după felul abordǎrii, se clasificǎ:

a) Activ-Directive:

1. tehnici de relaxare;
2. sugestia şi hipnoza;
3. abordarea cognitiv-comportamentală;
4. abordarea umanist-existenţial-experienţială;
5. psihoterapia adleriană.

În cadrul acestor orientări există diverse şcoli, fiecare cu particularităţi teoretico-procedurale specifice. Se estimează (Bergin şi Garfield, 1994) că există aproximativ 200 de şcoli de psihoterapie şi peste 600 de tehnici de intervenţie.

b) Holistice, orientate către:

– subiect ca entitate complexă şi irepetabilă, trăitoare într-un univers infinit, dar într-un ambient microsocial cu o specificitate unică;

– dezvǎluirea conflictelor intrapsihice şi reducera lor în scopul obţinerii unei mai bune adaptări şi – în acest fel – a stării de echilibru psihic.

În această categorie se încadrează:

1. abordările dinamice (freudiană, junghiană);
2. abordarea non-directivǎ – Carl Rogers;
3. abordarea abreactivă, care dezvoltă tehnici verbale de stimulare a dezvăluirii de sine în vederea depǎşirii blocajelor ce stau la baza dezorganizărilor psihice generate de sentimente şi atitudini negative de vinovăţie, frustrare, ură, revoltă etc. – aceastǎ metodǎ reprezintă o perfecţionare, pe baza unui paradigme teoretice mai avansate, a abordării rogersiene.

Pentru unele şcoli psihoterapeutice se pot evidenţia câteva etape comune în procesul terapeutic, care se presupune că ar avea o contribuţie la promovarea sănătăţii mintale şi la diminuarea/înlăturarea manifestărilor clinice:

* contactul cu pacientul şi stabilirea, de comun acord, a termenilor relaţiei de sprijin psihologic;
* evaluarea clinică şi psihodiagnosticul;
* conceptualizarea clinică;
* aplicarea tehnicilor de intervenţie psihoterapeutică (inclusiv următirea evoluţiei pacientului şi rezultatele demersului terapeutic) ;
* sevrajul – sprijinirea pacientului pentru a avea o viaţă independentă, pentru a se desprinde de terapeut, pentru a ieşi, netraumatic şi conservându-şi noul echilibru, din relaţia psihoterapeutică.

În unele abordări non-directive şi abreactive, atât “evaluarea clinică” (în forma evaluării psihiatrice/psihologice de tip categorial-DSM) cât şi “conceptualizarea clinică” (asociată diagnosticului categorial DSM) nu numai că nu sunt necesare, ci sunt chiar contraproductive deoarece duc la “etichetări” generatoare de prejudecăţi conceptuale de natură să îngreuneze sau chiar să compromită procesul terapeutic. De aceea Carl Roges a evitat “diagnosticele clinice”, considerându-le procustiene, şi chiar termenul de psihoterapie – pentru el, între “psiholog” şi “client” se naşte o relaţie de ajutor psihologic în care o persoană, aflată în stare de echilibru psihic mai bun, ajută, printr-o atitudine de acceptare cvasi-necondiţionată, o altă persoană, aflată în dificultate, să atingă parametrii psihici necesari unei bune adaptări; chiar şi în aceste condiţii însă “evaluarea non-categorială” (care este starea iniţială; ce probleme sunt?) şi “conceptualizarea non-categorială” (cum s-au dezvoltat aceste probleme) sunt componente importante ale demersului terapeutic.

Referinţe
* David, D. (2006), “Psihologie clinică si psihoterapie.”, Editura Polirom, Iaşi.
* David, D. (2006), “Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale.”, Editura Polirom, Iaşi.
* Hâncu, V. (1995), “Convorbirea non-directivă, tehnica, mecanismele şi valenţele sale terapeutice.”, în rev. Recuperarea şi integrarea persoanelor cu handicap, INRESPH, Bucureşti.
* Psihoterapie. (2009, noiembrie 11). Wikipedia, . Preluat la 08:45 EET, noiembrie 11 2009 de la http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Psihoterapie&oldid=3395815.