Despre omul modern, evoluat

Oamenii, aşa cum îi ştim noi astăzi, au apărut, zice-se, în urmă cu aproximativ 200.000 de ani, undeva în Africa.

Cum am apărut? De ce? Unii spun una, alţii spun alta. Eu… tac.

Omul, cea mai măreaţă fiinţă! Sau nu?..

Mare parte dintre oameni consideră specia noastră ca fiind cea mai cea. Noi oamenii deţinem ceva ce animalele nu deţin, o superputere, ar zice unii – creierul!

Pentru că avea un creier mai smecher decât cel al animalelor, Paul D. MacLean a născocit prin anii 60 teoria creierului triunitar. Individul susţine că creierul uman a evoluat în timp de la o versiune simplistă la una mai complexă. La început am fost dotaţi cu o mână de materie cenuşie numită complex reptilian (creierul reptilian, animalic), mai apoi însă, pentru că suntem deosebiţi, am dezvoltat (îmi vine să scriu “rapid”, dar nu am fost chiar rapizi!) sistemul limbic şi, desigur, neocortexul, adică gândirea raţională.  Nu intru mai mult în amănunte teoretice pentru că nu e cazul. Pe scurt, ideea este că noi oamenii, având un creier mai evoluat decât animalele, ne considerăm superiori. Noi putem gândi raţional, putem face planuri, putem crea abstractităţi (teorii, artă), etc.

Până aici, toate bune şi frumoase! Ne face însă acest aspect superior animalelor? Într-un fel da, în altul nu.

Da, suntem superiori pentru că putem construi o puşcă cu care putem să omorâm un animal (sau un om, de ce nu?!) de la o distanţă aproape inimaginabilă. Putem crea şi putem distruge.

Nu, nu suntem superiori animalelor pentru că depindem de creaţiile noastre. Ce e omul de astăzi fără arme, fără haine, fără casă, fără maşină, fără avuţii?..

Avem un creier dar.. oare chiar avem un creier sau creierul ne are pe noi? Ai încercat să-ţi deconectezi creierul pentru 5 minute? Nu te gândi la absolut nimic timp de 5 minute. Poţi?

Omul este o mică parte din creaţie şi doar produsul creierului nostru, gândul, ne duce la supremaţia faţă de restul creaţiei!

Noi avem creier, noi ştim! Oare? Oare chiar ştim CU ADEVĂRAT?

Observ mulţi oameni care afirmă cu foarte mare uşurinţă că ei ştiu. Oare? Chiar aşa o fi? Ce înseamnă să ştii?

Ştii pentru că ai perceput cu ajutorul simţurilor tale, dar.. oare percepem chiar tot? Dacă mai este şi altceva pentru care nu avem simţuri pentru a percepe? Dacă simţurile noastre sunt subiective?

Ştii pentru că ai o teorie, dar.. orice teorie are limitele sale. Dacă teoria ta are limite, oare ştii cu adevărat? Fizica este doar unul din domeniile în care am avut impresia că ştim, până nu am mai ştiut şi am putut infirma teoria din trecut. Dar, desigur, acum ştim din nou, avem alte teorii, mai moderne.

Aceeaşi (non)cunoaştere o aplicăm şi la oameni

– Îl cunoşti pe individul acela?
– Desigur, e Ionel.

Dar, stai puţin! Chiar îl cunoşti pe Ionel? Sau doar ştii câte ceva despre el? Omul, în fiecare secundă e un alt om. Astăzi nu mai sunt cel care eram ieri. Dacă tu mă cunoşti, înseamnă că m-ai etichetat pe baza informaţiilor limitate pe care le-ai avut despre mine. Chiar dacă ai fi avut toate informaţiile despre mine, astăzi, eu nu mai sunt cel de ieri. Poate ieri eram fumător, astăzi nu mai sunt. Poate ieri eram fericit, astăzi nu mai sunt. Poate ieri eram… Dar, aţi prins ideea. Cunoaştem câte ceva despre.. şi.. cam atât!

Omul modern, cel nestatornic!

Omul modern este într-o continuă mişcare oscilatorie între alb şi negru, între bine şi rău. Trăim într-o lume duală, însă, omul modern vrea mai mult. Omul modern vrea să prospere, să evolueze. Okay, dar.. să evolueze unde?

Nu are oare prezentul tot ce avem nevoie pentru a fi fericiţi? Oare trebuie să mergem la muncă în străinătate pentru a găsi fericirea? Oare chiar trebuie să câştigăm la lotto, să avem avuţii, să fim cineva, ş.a.m.d. pentru a fi fericiţi? Sau avem fiecare dintre noi fericirea la îndemână, clipă de clipă?

Ne dăm seama că am fost fericiţi abia când devenim nefericiţi. Ne dăm seama că am fost sănătoşi, abia când devenim bolnavi. Sau poate că nici măcar atunci..

De la om la uman

Impresia mea este că a sosit momentul să trecem de la a fi om, adică membru al unei specii, la a fi uman, adică blând, bun, sensibil.

A sosit momentul să manifestăm dragoste faţă de noi înşine, faţă de ceilalţi oameni, faţă de animale şi chiar şi faţă de plante şi minerale.

A sosit momentul să ne bucurăm de viaţă pur şi simplu, aici şi acum, pentru că doar asta avem. Ziua de ieri a trecut iar cea de mâine s-ar putea să nu mai vină.

A sosit momentul să încetăm să folosim ziua de astăzi doar pentru a ajunge la ziua de mâine sau pentru a rememora ziua de ieri. A sosit momentul să realizăm că putem să fim fericiţi şi fără.

Sau nu?..