Iertarea.. un semn de maretie sufleteasca sau doar ego?

Multi oameni care se declara a fi spirituali (si nu numai) iti vor spune ca pentru a putea fi fericit este nevoie sa ierti. Iertarea este ridicata in slavi ca fiind calea de a ne elibera din suferinta. Asa o fi oare?

Nu exista „iertare„. Daca vine un martian pe Pamant si ii spui „Te rog sa ma ierti!” va spune.. „Hâ?..”

Iertare este un cuvant care reprezinta o actiune. Ce se intampla cu adevarat in mintea si sufletul omului care iarta poate insa fi diferit de la om la om.

Intuitia imi spune ca in numeroase cazuri iertarea nu este altceva decat o metoda de a ne creste egoul si, dati-mi voie sa va spun de ce cred asta.

Daca trebuie sa iert pe cineva inseamna ca am suferit. Adica, prieteneee, mi-ai suparat ego-ul, ia spune tu ca iti pare rau si cere-ti scuze! Desigur, aceasta pozitie ma pune in superioritate fata de omul de langa mine. Cel care isi cere scuze se pune in inferioritate, admitand ca a gresit.

Adesea, cand cineva isi cere scuze pentru ca a facut ceva impotriva noastra, egoul nostru gandeste „Te iert, dar nu te uit!” Oare.. este asta iertarea adevarata?

Pe de cealalta parte, si egoul celui care isi cere iertare este ranit, de asta omul se simte in down si are nevoie ca cel care este in up sa il ridice. Daca cel care a gresit nu e iertat, egoul lui poate creste simtindu-se superior porcului care nu poate ierta.

Unii spun ca iertarea este poarta catre libertate. O fi.. dar repet, depinde cum percepi iertarea. Eu, in loc de iertare as folosi acceptare. Acceptarea este poarta catre libertate.

Atunci cand accept ca celalalt este liber sa faca orice doreste el, iar asta uneori presupune ca eu sa fiu invitat sa sufar si aleg sa sufar, nu am nevoie ca celalalt sa vina sa isi ceara iertare. Atunci cand inteleg pe depin ca nu sunt cu nimic superior celui de langa mine, nu am pentru ce sa il/o iert. Nu am de ce pacat sa dezleg omul.. Nu iertare trebuie sa ofer ci intelegere, acceptare si iubire.

In loc de „Te iert”, am sa spun „Inteleg si accept ceea ce s-a intamplat si nu am resentimente fata de tine sau mine.” Iertarea i-o las lui Dumnezeu, eu incerc sa accept ce s-a intamplat, sa invat ce e de invatat din respectiva situatie si sa las cat mai repede cu putinta deoparte emotiile negative.

Ieromonahul Savatie Bastovoi a pus ca titlu uneia dintre cartile sale „A iubi inseamna a ierta„, dar.. a ierta, inseamna a iubi?!

Ideea nu este sa trecem cu vederea greselile celuilalt ci sa intelegem si sa acceptam ca suntem egali. Cel care greseste si cel care iarta e unul si acelasi iar raspunsul potrivit este unul singur: iubirea!

Atunci cand ai facut cutare lucru m-am simtit <cum te-ai simtit>, dar imi dau seama ca asta a fost alegerea mea si ca am ceva de invatat din asta. Sunt convins ca uneori si eu fac anumite lucruri pe care tu le percepi ca fiind nepotrivite, ocazie cu care si tu ai, poate, ceva de invatat. Aceste comportamente nepotrivite, atat la mine cat si la tine sunt necesare pentru cresterea noastra si ar trebui sa fim recunoscatori pentru oportunitate.

Daca trebuie totusi sa vorbim despre iertare, atunci trebuie sa ne iertam pe noi insine, insa nu pentru ca am gresit ci pentru ca am ales sa suferim. Dar.. fara suferinta, mai este invatare? Adesea suferinta este cea care ne deschide ochii!

Inchei prin a da deoparte scaunul judecatii, scaun de pe care se ofera pedeapsa sau iertare, si spun asa: imi pare sincer rau daca pentru a invata eu ceva, tu, cel sau cea care citesti acest articol, s-a intamplat sa suferi. Chiar daca sunt constient ca nu eu te-am facut sa suferi ci a fost o alegere a ta, – la fel cum si atunci cand eu sufar este o alegere a mea -, imi pare rau.