De ce este atât de greu să trăiești în prezent?

„Trăiește în prezent!”, „Tot ce există este prezentul!”, „Trecutul este amintire, viitorul este imaginație!” am auzit sau am spus de multe ori aceste afirmații! Cartea lui Eckhart Tolle, Puterea prezentului, a făcut înconjurul lumii și a fost de mare folos multor oameni! Unora însă nu le-a fost de niciun folos pentru că nu au reușit ca să pună în practică sfaturile de acolo.

Oricât de mult am vrea și am încerca însă ca să trăim în prezent, uneori pur și simplu nu reușim nicicum acest lucru! Oare de ce? În ce constă dificultatea? Ce ne reține?

Dificultatea de a trăi în prezent este binecuvântarea care ne-a ajutat ca specie ca să apucăm ziua de astăzi. Care din strămoșii noștri a supraviețuit? Cel care s-a plimbat liniștit, într-o stare „zen” în savană? Sau cel care a fost cu băgare de seamă pentru a evita să fie mâncat de prădători?

Construcția noastră umană este astfel realizată încât să nu avem mintea goală. Am evoluat pentru a supraviețui, iar a supraviețui înseamnă a avea o anumită doză de anxietate, de teamă, de precauție.

Am văzut recent un videoclip cu o mașină care vine cu viteză foarte mare pe autostradă. Șoferul din față vede în oglinda retrovizoare acest lucru și se dă din cale. Cei din față însă nu s-au uitat în oglinda retrovizoare și mașina scăpată de sub control i-a izbit din plin. Faptul ca omul nostru s-a uitat în oglinda retrovizoare l-a ajutat să scape fără cea mai mică zgârietură.

Ne îngrijorăm și suntem prevăzători nu pentru că avem o problemă, ci pentru să suntem oameni. Acest lucru face parte din natura noastră umană.

Sigur, nu sugerez că ar trebui să trăim în trecut sau în viitor. Acest lucru nici nu este cu adevărat posibil. Ceea ce sugerez este ca să fim mai blânzi cu noi înșine atunci când ne prindem că pendulăm între trecut și viitor, atunci când ne îngrijorăm fără sens. Repet, îngrijorarea face parte din natura noastră umană și are sensul ei. Nu trebuie să o eliminăm complet, ci trebuie doar să o înțelegem.

Mi-a spus la un moment dat un client că vrea să nu mai aibă nicio frică. L-am întrebat dacă vrea ca să moară. Mi-a spus mirat că nu! I-am explicat de unde vine întrebarea mea. Dacă nu ar avea nicio frică, nu s-ar mai asigura când trece strada. Ar veni TIR-ul și… game over! Frica are sensul ei, are rostul ei!

Prin psihoterapie nu încercăm ca să eliminăm frica, ci să o reducem la niveluri firești.