Interviu cu terapeutul sistemic de familie Dimitris Kastriotis

Dragii mei, vă prezint un interviu interesant cu psihoterapeutul de familie grec Dimitris Kastriotis. Discuția este despre gândirea sistemică, particularitățile terapiei sistemice, traume intergeneraționale, modele de comunicare disfuncționale și altele.

Întrebare: Sunteți un terapeut sistemic și un supervizor. Spuneți-ne câteva cuvinte despre parcursul dumneavoastră profesional, dle. Kastriotis.

Răspuns: Practic în centrul meu privat (MEETING) unde ofer terapie și consiliere indivizilor, cuplurilor și familiilor în ultimii 10 ani. În afară de aceasta, am lucrat în diverse structuri, în principal publice, ca partener extern. Cele mai importante experiențe ale mele au fost în primul rând la EPAA (Societatea de protecție a minorilor din Atena), o structură de asistență coordonată de Curtea de Apel din Atena care se ocupă de băieții cu vârste între 8-18 ani și familiile acestora, iar în al doilea rând sunt prezent la centrul A’KAPI din Smirna (pentru persoane peste 60 de ani).

În plus, de la începutul studiilor mele, aș spune, am fost foarte interesat de sfera educațională pentru că eu cred că în trainingurile și seminariile educaționale între profesioniști nu este vorba doar despre un transfer de cunoștințe, ci și de o creare de noi cunoștințe, ceea ce este important pentru ambele părți.

Așa că, încă din primii ani de practică am fost lector pe „probleme sistemice” în centrele de învățământ, fie în seminarii individuale, fie în cursuri mai mari. În ultimii ani, am oferit pregătire sistemică și în centrul meu. În cele din urmă, am și un interes puternic pentru supervizare, oferind supervizare individuală și de grup colegilor.

Întrebare: Povestiți-ne despre terapia sistemică. Cum diferă aceasta de alte abordări? Care sunt punctele forte și punctele slabe ale abordării?

Răspuns: În mod obișnuit, terapia sistemică este un tip de abordare a problemelor. În afară de această abordare, există câteva alte abordări, sau sub-abordări, cele mai populare fiind cea cognitiv-comportamentală, psihodinamică, psihanaliza clasică freudiană, terapia centrată pe client, Gestalt și altele.

Toate aceste abordări au propriile lor premise epistemologice diferite (modurile fundamentale în care percep lumea și problemele), pe care se bazează teoriile și tehnicile lor specifice.

Cu toate acestea, cred că abordarea sistemică este separată prin cezariană de toate celelalte în următoarea condiție epistemologică: în aceea că toate celelalte abordări își încep cercetarea de la individ, unitatea de studiu a lor este individul (sunt centrate pe persoană), în timp ce abordarea sistemică pleacă de la metodologia terapeutică a sistemului (este centrată pe sistem) căruia îi aparține individul (împreună cu individul).

Permiteți-mi să fac precizarea că nu vreau să spun că pur și simplu ne uităm la felul în care mediul contribuie la dezvoltarea problemei omului respectiv, care acceptă efectele pasiv, deoarece acest lucru se reduce la pur behaviorism.

Felul în care trebuie să privim sistemul este că toate fețele sistemului (și persoana cu simptom, oricât de paradoxal sună la prima vedere) sunt active pentru ca simptomul să apară și să se stabilească.

Aș mai adăuga că după mine, dar și după alți autori, abordarea sistemică nu trebuie considerată ca fiind o abordare competitivă față de celelalte, ci ca o „meta-abordare”, în care cineva își poate folosi pregătirea în alte abordări, dar sub umbrela sistemică. Cred că acest lucru este deosebit de interesant pentru cei care doresc să fie inițiați în teoria sistemelor.

Despre argumentele pro și contra despre care întrebați nu este ușor să răspundem în contextul interviului. Dar voi spune că abordarea sistemică se mișcă într-un cadru de gândire foarte extins (meta-abordare) și aceasta oferă libertate specialiștilor, dacă ei consideră oportun și util, să se concentreze și să limiteze sfera terapeutică la ceva mai specializat (de ex. să folosească elemente cognitive), în timp ce viceversa este extrem de dificilă. Adică, perspectiva sistemică ajută la o mai mare flexibilitate.

Întrebare: Cum este definită schimbarea terapeutică în terapia sistemică?

Răspuns: Cred că clientul ar trebui să definească cum și cât de mult să se schimbe, nu terapeutul. Mai general spus, atunci când un client vine la noi și ne aduce o anumită cerere (de exemplu o anumită fobie), suntem de acord să lucrăm cu el până când cererea este satisfăcută, inițial. Apoi, odată ce cererea este satisfăcută, îi putem sugera că ar putea să lucreze mai profund asupra relațiilor sale și, prin extensie, asupra sine însuși, ceva de genul unei călătorii personale.

Dacă este de acord, continuăm, cu acest obiectiv care poate dura câțiva ani, altfel ne oprim odată ce a realizat ceea ce și-a dorit. Realizările care definesc schimbarea terapeutică nu sunt doar eliminarea simptomelor sau stărilor neplăcute pe care le aduce clientul, ci și învățarea de moduri de a trăi mai funcțional cu ele (dacă nu sunt eliminate).

Întrebare: Cum se transmite trauma din generație în generație?

Răspuns: Problema traumei intergeneraționale sau transgeneraționale (din generație în generație) este, desigur, tratată nu numai de domenii sistemice, ci și de alte domenii ale psihologiei. Trauma cu siguranță nu trece din generație în generație într-un mod magic, ci practic prin fizicitate, aici mă refer la expresii de gesturi, moduri de a vorbi, de a povesti lucruri etc.

Eu personal cred că cel mai mare „canal” care poate conecta generații și oameni sunt micro-mișcările și mai ales micro-expresiile noastre care nu sunt vizibile cu ochiul liber (așa se transmit mesaje într-un mod nerostit, spre deosebire de cele anterioare care sunt mesaje mai explicite dar mai slabe) și au sens în funcționarea familiei. Aceste micro-expresii reflectă probabil procesul care are loc între un grup de neuroni specializați descoperiți relativ recent, neuronii oglindă, care deschid un canal intersubiectiv invizibil (cu ochiul liber) de imitare și coordonare.

O întrebare importantă care se ridică este de ce, de exemplu, un copil al familiei este afectat de trauma familială, iar ceilalți copii nu sunt afectați (de obicei, așa se întâmplă). Dacă urmărim un raționament sistemic, putem spune că acest lucru reflectă o semnificație aparte pe care o dă evenimentului traumatic copilul care arată trauma, o semnificație care privește familia dar și funcționarea mai generală a sistemului.

De asemenea, oricât de ciudat sună, generațiile unei familii, în situații de stres și anxietate, „preferă” să arate o problemă familiară familiei (trauma poate fi problema) în locul unei probleme străine culturii familiei. Oamenii simt o relativă siguranță cu ceea ce cunosc deja (mai ales la nivel inconștient, desigur).

Întrebare: Cum putem vindeca un tipar disfuncțional prin abordarea sistemică?

Răspuns: În terapie facem o lectură care se bazează pe evidențierea tiparelor relaționale, disfuncționale, așa cum subliniați pe bună dreptate, nu atât pe găsirea caracteristicilor individuale și pe încercarea de a le schimba. Modul de a interveni astăzi este prin „deschiderea” dialogului pe cât posibil pentru a evidenția semnificațiile speciale care pot susține aceste tipare.

În dialogurile noastre terapeutice, nu încercăm să selectăm, cel puțin inițial, informațiile pe care le considerăm cele mai importante pentru diagnostic și tratament, excluzând restul.

Acest lucru este practic ceea ce fac abordările centrate pe individ și, în primul rând, psihiatria. Pentru a da un exemplu, diagnosticul „individual” are acest caracter: limităm contextul patologiei la o zonă foarte specifică (diagnostic) iar dialogul este proporțional și limitat.

În schimb, în ​​dialogurile terapeutice de inspirație sistemică nu numai că nu „alegem” din informațiile care apar în sesiune, dar încercăm în schimb să deschidem dialogul cât de mult putem cu informații care pot părea inițial irelevante și inutile. Facem acest lucru deoarece cu cât avem mai multe dovezi, cu atât putem presupune și deduce mai în siguranță modele de relație și comunicare pentru a ne continua metodologia.
Astfel, evidențierea unor semnificații operaționale ale tiparelor disfuncționale le poate slăbi pe acestea sau poate chiar produce o ruptură în ele.

Întrebare: Seminarul dumneavoastră PSYVERSITY „Introducere în Terapia Sistemelor și Consiliere, Teorie și Practică” este o introducere în gândirea sistemică. Publicul țintă? Spuneți-ne câteva cuvinte despre acest seminar.

Răspuns: La bază, seminarul se adresează specialiștilor în sănătate mintală care se ocupă de tratament și consiliere, precum psihologi, consilieri, psihiatri, asistenți sociali etc. Cu toate acestea, deoarece terapia sistemică se bazează pe gândirea sistemică și epistemologie, ale căror pepite sunt discutate în seminar, poate genera idei și în alte domenii științifice, mai ales în cele care se ocupă de oameni. Cred că poate fi foarte util pentru medici tradiționali, asistente, avocați, antreprenori sau manageri din organizații mari (resurse umane) etc.

Întrebare: Cum se poate beneficia de participarea la un seminar video asincron (n.t. întregistrat) despre gândirea și vindecarea sistemică?

Răspuns: Cred că acest gen de seminarii transtemporale sunt o oportunitate pentru un prim contact cu subiectele, abordarea sistemică în acest caz, astfel încât cineva să se poată decide dacă dorește să participe la procesele educaționale ulterioare. De acolo mai departe în acest interval de timp limitat al seminarului, primul lucru pe care mi-am dorit să-l fac a fost să invit ascultătorul la o mișcare (n.t. schimbare, lărgire) a modului de a vedea lucrurile și pacientul să îl invit către o perspectivă mai extinsă asupra problematicii, o perspectivă sistemică. Chiar cred că pentru ca un specialist să poată face un tratament sistemic (intervenție sistemică) de succes, trebuie să lărgească perspectiva pe care o are asupra situației clientul care îl vizitează în cabinet, de la individ la o perspectivă sistemică, despre care am menționat mai înainte.

Întrebare: În sfârșit, aș dori să vă întreb despre serviciile pe care le oferiți și cum vă poate găsi cineva interesat de psihoterapie.

Răspuns: După cum am menționat la început, lucrez terapeutic cu indivizi, cupluri și familii, de asemenea, ofer supervizare individuală și de grup colegilor și profesioniștilor care se ocupă de oameni în general. În afară de familii, în restul cazurilor lucrez și online. Biroul meu este în Agios Dimitrios din Atena (lângă metroul Dafni) și mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul meu psychologos-kastriotis.com

Sfârșit interviu.

Sursă interviu: Psychology.gr
Articol inițial scris pe site-ul Psychology.gr de Nikos Metaxas
Traducere și adaptare: Iosif Szenasi
Notă: Cunoștințele mele de limba greacă sunt foarte limitate, astfel încât este posibil ca în traducere să se fi strecurat greșeli neintenționate. Fiind la rândul meu și terapeut sistemic și cunoscând subiectul abordat, sper ca aceste greșeli să fie minimale.

Lectură recomandată de mine pe tematica terapiilor sistemice:

• Psihoterapia sistemică de familie
• Terapia de familie structurală
• Trauma transgenerațională, consecința inevitabilă a războiului
• Carti de psihoterapie de cuplu si de familie