Cu capul ascuns in nisip si cu emotiile negate
Un adolescent s-a uitat in cadrul orei de religie la un film documentar despre avort si a lesinat, fiind dus la spital.
Unii posteaza pe Facebook poze si video-uri din abatoare, cu animale chinuite si omorate, in timp ce altii se arata revoltati, afirmand sus si tare ca nu vor sa (mai) vada asa ceva.
Daca avortul si uciderea animalelor sunt atat de oripilante incat nici nu le putem vedea, poate nu ar trebui sa le toleram. A ascunde capul in nisip precum strutul nu ajuta la rezolvarea problemei. Si, apropo, in realitate nici macar strutul nu ascunde capul in nisip.In alta ordine de idei, constiinta noastra ne spune daca ceva e okay sau nu. Daca e firesc sa facem ceva sau nu e firesc un anumit gest. Desigur ca atunci cand vedem un puiut de om sfartecat de viu in burta mamei si extras in bucati constiinta noastra urla ca asa ceva nu este in regula. Sigur ca atunci cand vedem cum i se taie gatul unei vaci si cum e lasata cu capul in jos sa se zbata pana curge tot sangele din ea constiinta noastra ne spune ca nu e in regula asa ceva.
Toti cei care sustin ca avortul e okay au ceva in comun.. sunt nascuti deja.
Cati dintre cei care sustin exploatarea animalelor (constient sau nu) au fost sa vada un abator sau au omorat ei insisi animalul pe care il mananca?
De ce continuam totusi sa ne ferim privirea cand auzim de asa ceva? Pentru ca refuzam sa vedem lucrurile fenomenologic. Refuzam sa vedem esenta a ceea ce este acolo in realitate, preferand sa ne imaginam un alt scenariu. Daca accept sa vad ceea ce e acolo trebuie sa ma schimb iar schimbarea presupune iesirea din zona de comfort. Schimbarea presupune efort asa ca, continuam sa credem in scenariile pe care ni le livreaza societatea de consum.
Vacuta e fericita pe camp si da laptic copilasului care, band acel laptic de la vacuta fericita, va ajunge mare, frumos si sanatos. Realitatea e ca vacuta e de fapt o vaca amarata si nefericita iar acel lapte nu este creat (si nici proiectat) pentru om si, in mod cert nu ne face nici bine.
Care este propunerea mea? Propunerea mea e sa vedem cu toata fiinta noastra ceea ce e acolo. Sa cautam sa aflam si sa acceptam realitatea asa cum este ea, iar mai apoi, in cunostinta de cauza, sa luam o decizie. Nu imi permit sa spun cuiva ce sa faca si ce sa nu faca. Sunt departe de a fi perfect. Recomand insa, atat pentru mine cat si pentru ceilalti, sa incercam sa vedem ce e acolo si, in masura in care putem, sa facem un „update” la perspectiva superficiala pe care am avut-o pana acum. Sa incepem sa ii intrebam si pe cei implicati cum se simt.
Tu, puiut de om care urmeaza sa fi avortat, cum te simti? Tu, animalutule, cum te simti cand te insamantez artifical iar mai apoi iti omor puiutul ca sa vand laptele?
Raspunsul nu va veni in cuvinte insa va veni negresit sub forma de informatie energetica, sub forma de traire, sub forma de emotie. Trebuie doar sa intrebam si sa fim pregatiti sa primim raspunsul. Sa traim raspunsul.
Eu personal consider ca perspectivele precum „Pana la 3 luni nu e fiinta umana si e okay sa il/o omoram”, „Animalele au fost create ca sa le exploatam, chinuim si mancam noi”, s.a.m.d. sunt cat se poate de superficiale si egoiste.
Dar, asta este parerea mea, este perspectiva mea si nu am pretentia ca cineva sa fie de acord cu ce spun eu. Fiecare dintre noi facem o alegere proprie pentru care pana la urma intr-un fel sau altul vom da socoteala.
Mi-ar face placere ca la acest articol sa nu scrieti vre-un comentariu. Cred ca mai important decat sa spunem ceva este sa simtim. Sa ramanem in liniste cu orice ar fi starnit in noi aceste cuvinte si sa lasam emotia sa fie.
Recomandă prietenilor tăi acest articol
Psiholog Iosif Szenasi
Iosif Szenasi este psiholog, psihoterapeut, coach şi trainer de dezvoltare personală. Oferă şedinţe de psihoterapie, consiliere psihologică, coaching şi training, atât pentru indivizi cât și pentru companii.