Bigorexia, boala care afecteaza 10% din tinerii care merg la sala de sport

Sportul este sanatos, iar pentru buna functionare a fizicului si psihicului nostru este necesar sa facem zilnic sport. Dar, la ce ne referim cand spunem „sport”? Evident ca in acest context nu ne referim la sah sau vanatoare! In paranteza fiind spus, din punctul meu de vedere vanatoarea nu este sport, este crima cu premeditare! Dar, sa revenim! Acum ne referim la sportul care se face cu ajutorul corpului fizic, sportul care pune sangele in miscare. In zilele noastre este tot mai la moda sportul facut in sala de forta. Nimic rau in asta! Doar ca.. observ la sala la care merg un numar destul de mare de barbati care par a nu se mai satura sa-si umfle muschii! Va propun sa analizam putin acest comportament si sa vedem cat e de okay si ce sta in spatele sau.

Nevoia imperioasa de a creste mereu si mereu masa musculara se numeste dismorfie musculara dar este cunoscuta si sub denumirea de bigorexie, megarexie, complexul lui Adonis sau anorexie inversata.

Spre deosebire de anorexicul care se uita in oglinda si se vede mai mare (gras) decat este, in cazul bigorexiei individul se uita in oglinda si se vede mai slab (sub aspect muscular) decat este in realitate, chiar daca are deja o masa musculara considerabil dezvoltata isi doreste mereu sa creasca in masa musculara.

Diagnosticare: Dorinta aceasta imperioasa de a fi mare este obsesiva, motiv pentru care se incadreaza in sfera tulburarilor psihice obsesiv compulsive. Dismorfia musculara poate fi incadrata si la tulburarile de nutritie datorita dietei severe la care se supune individul si substantelor pe care le consuma pentru a creste fortat masa musculara. La fel ca in punerea oricarui alt diagnostic, trebuie insa sa fim rezervati si atenti pentru a vedea daca este vorba despre o atentie crescuta fata de aspectul fizic, un comportament de supracompensare a anumitor lipsuri sau o tulburare mai severa din sfera OCD.

Cauzele tulburarii nu sunt cunoscute cu exactitate. Exista teorii atat psihodinamice cat si biologice. Unii sustin ca este o chestiune ce tine de gene, altii sustin ca tine de psihicul omului. Eu sunt de parere ca tine in mare parte de psihicul omului si apare ca raspuns la anumite probleme personale nerezvolate cum ar fi o incapacitatea de adaptare in societate, o stima de sine scazuta (probabil legata de batjocura suferita in copilarie) si, evident, dorinta de a iesi in evidenta, cand intri pe usa sa fii vazut, sa te vada toti, sa fii cineva care nu poate fi trecut usor cu vederea.

Tratamentul tulburarii se alege in functie de severitatea simptomatologiei si poate consta in administrarea de medicamente din sfera psihiatrica si/sau psihoterapie.

Desigur, problema neacceptarii existentei unei tulburari apare si in aceste cazuri, la fel ca in multe din tulburarile de ordin psihopatologic. In cazul in care individul nu recunoaste existenta unei tulburari trebuie ajutat in acest sens de apropiati sau familie pentru ca exista riscuri serioase de sanatate. Bolnavul poate ajunge sa faca orice pentru a creste masa musculara, apeland fara doar si poate la steroizi anabolizanti si dedicandu-si mare parte din viata acestui „hobby”, cum adesea este numit de pacienti. Efectele dismorfiei musculare pot fi devastatoare cunoscandu-se chiar si cazuri de deces (prin suicid sau infarct). Unul din cazurile cele mai mediatizate fiind cel al lui Oli Loyne, un tanar care a murit la doar 20 de ani, la al treilea infarct! Mama lui Oli a declarat ca acesta dorea cu orice pret sa fie mare, sa ajunga la fel de mare ca imaginea pe care si-a creat-o in mintea sa. A incercat sa compenseze inaltimea scazuta prin latime crescuta, rezultatul insa a fost moartea sa.

Este perfect normal si firesc sa dorim sa aratam bine, sa avem o masa musculara definita, sa facem sport ca sa fim sanatosi. Sanatosi! Acesta este cuvantul cheie si limita la care trebuie sa ne oprim! Ce e prea mult, e prea mult! Sa facem sport cu grija si cu limita!