Mitul androginului – Știai că androginii există și astăzi?
Mitul Androginului, povestit de poetul comic Aristofan în dialogul Banchetul al lui Platon, rămâne una dintre cele mai frumoase, profunde și fascinante explicații despre natura iubirii și despre dorința umană de completare. Deși piesa a fost scrisă în Antichitate, metafora jumătății pierdute sau a sufletului pereche își are originile tocmai în acest text filosofic.
Creaturile perfecte din vremurile primordiale
Conform mitului, la începutul timpurilor, natura umană era complet diferită de cea de astăzi. Oamenii nu erau împărțiți doar în bărbați și femei, ci existau trei feluri de oameni: masculinul (descendenți din Soare), femininul (descendenți din Pământ) și androginul (descendenți din Lună), care reunea ambele sexe într-un singur corp.
Acești oameni primordiali aveau o formă sferică, perfectă. Fiecare individ avea patru mâini și patru picioare, două fețe identice privind în direcții opuse pe un singur cap. Aveau o forță fizică uluitoare și o viteză remarcabilă, deplasându-se prin rostogolire
Datorită acestei perfecțiuni și vigori, oamenii au devenit mândri și aroganți. În îndrăzneala lor, au încercat să escaladeze muntele Olimp (a se înțelege să urce spre cer) și să-i atace pe zei.
Pedeapsa lui Zeus a fost secționarea sferelor
Speriați de revolta oamenilor, dar reticenți în a-i distruge complet (pentru că zeii aveau nevoie de jertfeleși cultul lor), divinitățile au căutat o soluție. Zeus a găsit o pedeapsă ingenioasă, să-i despartă în două. În acest fel, oamenii își pierdeau jumătate din putere, dar deveneau de două ori mai numeroși, sporind ofrandele aduse zeilor.
Astfel, Zeus i-a tăiat pe oameni exact pe jumătate. Apoi, l-a pus pe zeul Apollo să le vindece rănile, să le întindă pielea și să le lase o singură urmă ca amintire a pedepsei: ombilicul. Apollo le-a întors și fețele spre interior, spre tăietură, pentru ca omul să privească mereu spre dovada propriei sale vulnerabilități.
Nașterea Erosului și căutarea eternă
Această separare brutală a lăsat o rană profundă în psihicul uman. Rămase singure, jumătățile tânjeau atât de mult una după cealaltă, încât se căutau disperat. Când se găseau, se îmbrățișau strâns, refuzând să mai mănânce sau să facă orice altceva din dorința de a se contopi din nou, murind adesea de tristețe și inaniție.
Văzând suferința lor, Zeus a mutat organele reproductive în partea din față a corpului, permițându-le oamenilor ca, prin îmbrățișare, să se unească fizic și să își găsească satisfacția.â
Din acel moment, Iubirea (Eros) s-a născut ca dorință de refacere a naturii noastre primordiale. Iubirea este, în viziunea lui Platon, încercarea de a face un singur obiect din două și de a vindeca rana separării. Atunci când ne găsim „jumătatea”, simțim o conexiune dincolo de cuvinte, o atracție sufletească ce tinde spre acea unitate pierdută în negura timpului.
Cuvântul androgin în zilele noastre
Cuvântul „androgin” provine, evident, din limba Greacă și este format din două elemente: ἀνήρ (anḗr), genitiv ἀνδρός (andrós) = „bărbat”, „mascul” și γυνή (gynḗ), genitiv γυναικός (gynaikós) = „femeie”. Prin urmare, ἀνδρόγυνος înseamnă literalmente „bărbat-femeie”.
În zilele noastre, în limba greacă modernă, androginul (το ανδρόγυνο) este un cuvânt care înseamnă în principal un cuplu căsătorit, adică un bărbat și o femeie care au fost uniți prin căsătorie. Așadar, androginii există și astăzi!