Cine sunt „Eu”?

In 3 mituri despre cine esti tu am vazut ca in general cautam sa ne construim o imagine de sine bazandu-ne pe feedback-ul extern. Daca lumea considera ca e important sa avem avutii, tindem si noi sa credem ca acest aspect al existentei este important si incepem a defini „cine sunt eu” prin prisma avutiilor sau lipsurilor noastre.

Raspunsul la „Cine sunt eu?” cred ca se gaseste mai degraba in interior. Pentru a-l gasi insa, trebuie sa stingem luminile, reflectoarele care lumineaza ego-ul, sa ne deconectam de la simturile noastre externe si sa ne conectam la interior. Daca inchidem ochii si stam in liniste, in scurt timp vom auzi o voce. Unii se opresc aici. Iata, acesta sunt eu: Vocea din capul meu, adica, gandurile mele. Eu sunt gandurile mele si CV-ul meu, adica trecutul meu.

La un moment dat insa, daca continuam sa stam in liniste cu ochii inchisi, devenim constienti de gandurile noastre, mai exact de faptul ca gandim. Si atunci ne intrebam, o fi vre-un alt gand care e constient de faptul ca gandim? Putin probabil! Cel care este constient de ganditor este o constiinta, nu sfidatorul!

Cine este aceasta constiinta? Am putea spune ca este Dumnezeu, am putea spune ca este Sfantul Duh. Este ceva ce exista in alt plan decat cel material, terestru, si ajunge sa se manifeste in lumea noastra, terestra, prin intruparea in oameni. In termeni crestini, am putea spune ca este Sfantul Duh care da viata omului.

Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?
– Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

Aceasta constiinta este omniprezenta si omnipotenta. In momentul cand stai cu ochii inchisi si lasi deoparte gandurile tale (desi si gandul poate face asta), constiinta ta poate fi oriunde si peste tot, poate crea orice. Poate crea orice insa cu un amendament: nu in lumea materiala, fizica. Si iata ca am demontat mitul conform careia NOI suntem Dumnezeu. Nu, nu suntem Dumnezeu, desi, adesea suntem lasati sa credem asta.

Constiinta (noastra, daca vreti) poate crea multe, insa in plan pamantesc in masura limitata. Gandul si sufletul nostru pot zbura la o persoana de care ne este dor, o putem simti in suflet, putem simti un contact profund, insa daca persoana respectiva (sufletul) a plecat din lumea fizica, mai mult de atat nu putem face. Constiinta nici nu are nevoie sa faca ceva, constiinta nu sufera pierderi, ego-ul e cel care ar vrea sa readuca persoana (persona, masca, imaginea noastra despre acel om) in lumea fizica pentru a se satisface in continuare.

Constiinta este omniprezenta, acum pot fi aici, in corpul meu, si in urmatoarea clipa pot cadea intr-o stare hipnotica si sa fiu in Grecia, pe plaja. Intreaga mea fiinta poate experimenta totul ca si cum as fi acolo. Insa, avem o limita: nu ne putem transporta instant acolo cu tot cu forma in care ne-am intrupat (corpul fizic), precum constiinta care nu este forma (fizica).

Ei bine, Cine sunt eu? Eu, tu, noi, suntem constiinta intrupata!

Daca ne plictisim tare, putem incerca sa aflam de ce ne-am intrupat insa constiinta noastra stie, nu cred ca trebuie sa stie si ganditorul (creierul). Poate daca ar sti si creierul, ar strica tot planul. E cam naravas! 🙂

Zi minunata sa avem si binecuvantati sa fim!