Cele patru forme ale iubirii în gândirea greacă

În Grecia antică, oamenii nu vedea iubirea ca fiind un singur sentiment. Pentru ei, iubirea avea mai multe fețe, fiecare cu farmecul și logica ei. Azi, am putea spune că există patru mari tipuri: iubirea dorință, iubirea prietenie, iubirea familială și iubirea dezinteresată. Nu e ceva inventat de un singur filosof, ci mai degrabă o idee care se desprinde din modul în care grecii vorbeau despre iubire în scrierile lor.

Să începem cu iubirea de tip dorință, éros (έρως). E acel sentiment care te apucă și parcă nu te lasă până nu ajungi la ceea ce vrei sau simți că-ți lipsește. Poate fi un foc pasional pentru frumusețe, pentru persoana potrivită, sau chiar pentru o idee mare, un vis.

Platon vedea în éros ceva mai mult decât simpla dorință fizică, ca pe un fel de punte între om și divin, care te poate duce de la atracție la contemplarea a ceea ce e frumos în sine. Dar, hai să fim sinceri, éros e întotdeauna puțin imprevizibil.. cât timp nu e satisfăcut, îți dă energie, dar și frământări.

Apoi vine iubirea de tip prietenie, philía (φιλία). Dacă éros e focul, philía e puntea solidă între două suflete. Prietenia adevărată se bazează pe încredere și respect, pe împărtășirea unor valori comune.

Aristotel spunea că există prietenii de plăcere, de folos sau de virtute, și doar cele de virtute rezistă în timp. Ce e frumos aici e că nu te consumă, nu te arde, dar te ține aproape de cineva care contează. E stabilă, rațională și caldă în același timp.

Iubirea familială, storgé (στοργή), e altceva. Ea apare de la sine, între părinți și copii, sau între rude apropiate. Nu trebuie să o alegi, vine pur și simplu, din grijă și obișnuință. Grecii nu vorbeau prea mult despre ea, pentru că era ceva firesc. Lipsa ei, însă, se simțea ca o anomalie, ca și cum ceva esențial lipsea din viață.

Și, în final, iubirea dezinteresată, agápē (αγάπη). Asta e iubirea care se dă fără să aștepți ceva în schimb. Nu pornește din dorință, nu cere reciprocitate. E alegerea de a face bine, de a dărui fără condiții. În scrierile elenistice și în primele texte creștine, agápē a devenit idealul iubirii morale, acea dăruire conștientă și curată, care rămâne constantă, indiferent de ce primești la schimb.

Sigur, în realitate, aceste forme de iubire nu apar izolat. Ele se întrepătrund, se amestecă și se transformă una în alta. Dar a le recunoaște ne ajută să înțelegem iubirea ca pe ceva viu și complex, cu reguli, riscuri și momente frumoase.

Cred că tocmai de asta reflecția grecilor despre iubire ne vorbește și azi. Ne arată că iubirea nu e un singur lucru, ci un mix de experiențe pe care merită să le trăim și să le înțelegem.

Pentru mai multe informații despre acest subiect, vă invit să parcurgeți cursul meu online despre iubire.

Bibliografie

• Platon, Banchetul;
• Aristotel, Etica nicomahică, cărțile VIII–IX;
• Liddell, H.G., Scott, R., Jones, H.S., A Greek–English Lexicon, Oxford University Press;
• C.S. Lewis, The Four Loves, HarperOne, 1960;
• Anders Nygren, Agape and Eros, University of Chicago Press.