Pilda cu sacul de cărbuni

Într-o după-amiază, un băiat se întoarse acasă cu ochii înlăcrimați și obrajii roșii de supărare.
„Tată, sunt foarte supărat pe prietenul meu!” – spuse el, tremurând. „M-a făcut de râs la școală și acum îi doresc tot ce e mai rău!”

Tatăl îl privi cu blândețe, fără să-l întrerupă, și-l conduse în curte. Lângă gardul alb stătea un sac mare, plin cu cărbuni.

„Fiule, vezi acest gard?” – întrebă tatăl. „Imaginează-ți că fiecare scândură reprezintă un coleg de-al tău. Pentru fiecare gând rău pe care îl ai despre prietenul tău, ia un bulgăre de cărbune și aruncă-l în gard.”

Băiatul, furios fiind încă, începu să arunce cu putere. Unii bulgări loveau gardul, alții cădeau pe jos. Când sacul se goli, băiatul era obosit și acoperit de funingine. Gardul, odată alb, era acum pătat și neuniform.

Tatăl se apropie și-i zise:
„Vezi, fiule? Gardul reprezintă oamenii din jurul tău. Fiecare bulgăre de cărbune e un gând rău sau o vorbă urâtă. Lasă urme asupra celorlalți, dar mai ales te murdărește pe tine.”

Băiatul privi mâinile negre și gardul pătat și tăcu, simțind pentru prima dată greutatea supărării sale.

Tatăl continuă:
„Dacă vrei să fii fericit, nu arunca cărbuni în sufletul nimănui. Iertarea curăță atât inima, cât și mâinile.”

De atunci, băiatul învăță să-și controleze gândurile și să nu mai lase supărarea să-l întunece. Știa că ura nu rănește pe celălalt, ci pe cel care o poartă.