Parinti! INCETATI sa va distrugeti copii!

Astazi scriu din nou despre subiectul unui articol de pe internet: relatia dintre parinti si copii. Am gasit acest articol intamplator si pentru ca se leaga de o experienta avuta ieri, mi-am permis sa imi dau cu parerea despre subiect.

Felul in care este scris/tradus articolul poate fi imbunatatit, insa dincolo de acest aspect prezinta niste adevaruri crunte. Ieri seara am avut oportunitatea sa intalnesc si sa tin in brate o fetita minunata a carei mama este plecata din tara si se indeletniceste cu prostitutia, nepasandu-i de copii ei, iar tatal incearca cu tot dinadinsul, de dincolo de gratiile penitenciarului, sa impiedice adoptarea ei de catre oameni care isi doresc cu adevarat un copil. Tatal prezentat in articol incearca sa nu isi abandoneze copila insa, mai degraba din egoism, iar astfel se intampla un lucru si mai grav decat abandonul. Copila este a nimanui si are doar de suferit. Acum e aici, acum e acolo, acum se ataseaza de cineva (o asistenta maternala), acum figura de atasament dispare din peisaj si se trezeste din nou la altcineva. Acest lucru va avea cel mai probabil repercusiuni negative asupra viitorului ei..

Din pacate mesajul din articolul de care aminteam ajunge extrem de greu la asemenea oameni iar copilul este cel care are si va avea cel mai mult de suferit.
Pentru a face un copil – in cazul tatilor, vorba vine „face”, ca nu tatal este cel care poarta in pantec 9 luni copilul si nici nu este el persoana care ii da nastere – s-ar putea sa fie de ajuns si 2-3 minute, insa pentru a ne pregati pentru a fi parinti e nevoie de mult mai mult timp!

Un ingredient in lipsa caruia niciun parinte nu poate fi bun este iubirea si dorinta de dezvoltare. Iubirea fata de sine, de partener(a) si fata e copil este cel mai important aspect. Iubirea este cea care ne determina sa facem tot ce tine de noi ca sa ii fie bine copilului si sa fim parinti cat mai buni pentru copii nostri.

Ce bine ar fi daca omu’ ar fi steril in lipsa iubirii!