Legea oglindirii. Fragment din „Umbra” de A. Nuta

LEGEA OGLINDIRII este, tehnic vorbind, o lege a rezonanţei, deoarece creează situaţii şi pune în legătură persoane între care există afinităţi. Altfel spus, persoanele care vibrează pe aceeasi lungime de undă, indiferent dacă sunt conştiente sau nu, SE ATRAG una pe cealaltă.

Uneori atracţia inconştientă este repolarizată în conştient ca respingere, dar asta nu trebuie să ne inducă în eroare.

RESPINGEREA NU EXISTĂ FĂRĂ ATRACŢIE !

Tot ce se întâmplă e ţesut în laboratoarele inconştientului şi are un sens pe care îl numesc spiritual: să ne cunoaştem, să ne asumăm pe deplin şi să ne manifestăm creator potenţialul.

Nu cred că există vreun suflet care să nu tânjească după această împlinire, singura diferenţă fiind că, în cazul unora, acest dor este încă plapând sau imperceptibil.

Astfel, vulnerabilitatea pe care nu ţi-o accepti NU o vei accepta nici în exterior.

Blândeţea pe care ţi-o reprimi o vei respinge şi în afara ta.

Nevoile pe care le condamni la tine le vei condamna şi la alţii.

Înainte de a ironiza sau condamna o persoană, reflectează puţin. Nu este decât un mesager prin care Universul te înştiinţează de stadiul la care te afli. Universul te înştiinţează, PRIN ACEL MESAGER, de stadiul la care te afli, în ceea ce priveşte cunoaşterea propriei tale persoane.

Cu alte cuvinte, responsabilitatea pentru nivelul tău de evoluţie îţi aparţine. A trăi conştient de acest adevăr interior este de natură să modifice radical atitudinile faţă de semenii tăi, în sensul de a renunţa la a-i judeca pentru ceea ce sunt, din moment ce şi tu ai fost aşa, eşti sau urmează să fii.

A învăţa să-i IUBEŞTI cu dragoste şi înţelegere pe cei care te înconjoară este echivalent cu a învăţa să te iubeşti pe tine însuţi, deoarece ei nu fac decât sa te reflecte.

Poate îţi este imposibil să admiţi o astfel de viziune. Este mult mai uşor să-l urăşti pe cel care te răneşte, să-l deteşti pe cel care îi face să sufere pe cei dragi, să fii intolerant cu prostituatele, homosexualii sau ţiganii.

Dar te-ai întrebat vreodată dacă nu cumva tot ceea ce se întâmplă are un sens ultim, anume de a-ţi deschide inima spre iubire?

Şi cum vei lăsa iubirea să înflorească în inima ta dacă vei continua să respingi aspecte din tine însuţi, părţi ale personalităţii tale pe care ai fost învăţat să le devalorizezi înainte de a le cunoaşte?

Tot ceea ce respingi în tine însuţi Universul va recrea în afara ta, pentru a-ţi atrage atenţia.

Lumea va continua să oglindească ceea ce refuzi să accepţi şi să transformi la tine însuţi, până în clipa când vei restabili contactul cu părţile negate sau necunoscute ale fiinţei tale.

Compasiunea şi dragostea pentru părţi vulnerabile sau primitive din personalitatea ta, o dată devenite stabile, se vor revărsa spontan asupra aspectelor corespondente din ceilalţi.

Altfel, nu poţi ajuta un om să-şi depăşească greşelile aratându-i şi subliniindu-i vinovăţia.

Nu-l vei stimula să se schimbe evidenţiindu-i „răutatea” şi pedepsind-o cu asprime.

Nu-l vei încuraja comparându-l cu cei „buni”. Şi nu îi vei oferi un model superior acţionând împins de resentimente şi cruzime.

O asemenea acţiune nu face decât să arate pulsiunile pe care fapta lui le-a trezit în tine, pulsiuni pentru care tu eşti responsabil, nu el.

Deşi pare greu de crezut, duşmanul este prietenul nostru. El ne oglindeşte cele mai adânci frici sau neputinţe, stimulându-ne să ne asumăm responsabilitatea pentru ele.

Inamicul înverşunat este doar un ecran de proiecţie pentru demonii pe care îi conţii, dar pe care încă nu ai învăţat să-i iubeşti.

Iisus nu e un lunatic atunci când ne spune: „IUBEŞTE-ŢI DUŞMANII!”, dusmanii sunt mai întâi înăuntrul TĂU. Cei din exterior nu fac decât să-i reflecte şi VOR DISPAREA CA PRIN FARMEC ATUNCI CÂND RĂZBOIUL CU DEMONII INTERIORI ÎNCETEAZĂ.

Nu uita că diavolul este un înger căzut.

De ce anume crezi că are nevoie pentru a se înălţa dacă nu de acceptarea şi dragostea ta?

Şi odată cu demonii transformaţi în creuzetul întelegerii tale ştii cine se mai înalţă?

Aşa e. TU TE ÎNALŢI.
Fragment din “Umbra” de A. Nuta

Concluzii:

• dacă o persoană nu este atrasă de mine înseamnă că nu vibrăm pe aceeaşi frecvenţă;
• înainte de a afirma „curva naibii” sau „ţigan împuţit” e necesar să îmi aduc aminte că ceea ce condamn la mine voi condamna şi la alţii;
• responsabilitatea pentru nivelul meu de evoluţie îmi aparţine;
• a învăţa să iubesc cu dragoste şi înţelegere pe cei care mă înconjoară este echivalent cu a învăţa să mă iubesc pe mine însumi;
• tot ceea ce resping în mine însumi Universul va recrea în afara mea, pentru a-mi atrage atenţia;
• nu stimulez schimbarea (lor sau a mea) evidenţiind „răutatea” altora;
• duşmanul este prietenul meu pentru că îmi oglindeşte cele mai adânci frici sau neputinţe. Trebuie să îmi văd duşmanul ca pe un stimul pentru a-mi asuma responsabilitatea;
• Creatorul îmi transmite mesaje prin oglinzile care îmi apar în cale la tot pasul;
• Nu pot respinge ceva ce nu există (şi) în mine.