Complexul lui Adam – Ba e vina ta!

Se povesteşte că într-o firmă, atunci când angajaţii s-au întors la lucru după pauza de masă au găsit cu toţii un e-mail cu următorul mesaj:

„Astăzi, colegul tău care te-a împiedicat de atâta timp să progresezi a murit. Dacă vrei să-ţi iei rămas bun, vino în sala de conferinţe.”

Oamenii intrau unul câte unul în sala în care pe masă stătea un coşciug. Fiecare se apropia să-l vadă pe cel care le pusese beţe în roate, cu sentimente amestecate: tristeţe, curiozitate şi oarece satisfacţie pentru că s-a dus. În coşciug nu era însă un om, ci o oglindă. Fiecare se vedea pe sine.

Ce a facut Adam atunci cand Dumnezeu l-a intrebat de mar? A dat vina pe Eva. Si, voalat, chiar pe Dumnezeu insusi!

– Eu? Sa fi gresit? Neah! Femeia pe care mi-ai dat-o e de vina! Eva e de vina! Ea m-a facut sa musc din mar!

Sigur ca nici Eva nu a fost mai breaza si a dat vina pe sarpe. Desi, putem presupune ca ambii stiau ca au gresit, nu si-au asumat greseala.

Complexul lui Adam este tendinta oamenilor de a invinovati pe altii pentru propriile lor greseli. Acest comportament il vedem la orice varsta. Copiii mici atunci cand se bat si sunt luati la rost, de obicei dau vina unul pe celalat spunand: „El a inceput!”

Nu conteaza cine a inceput, conteaza ce ai facut!

Unii afirma ca aceasta tendinta de a invinovati pe altii ne este in gene. Cred in genetica, dar sa nu uitam de epigenetica!

Spuneam in articolul precedent ca la cabinet caut sa nu dau sfaturi. Complexul lui Adam este unul dintre motivele pentru care evit sa dau sfaturi. Daca clientul meu pune in practica ce i-am sugerat eu si nu iasa bine, ghiciti pe cine sunt sanse sa invinovateasca!

– Din cauza ta am patit asta! Te-am ascultat si uite ce a iesit!

As fi eu cu adevarat de vina? M-as considera vinovat pentru faptul de a-l fi sfatuit sa faca cutare lucru, insa as apela si eu la complexul lui Adam si as spune ca de fapt clientul meu este de vina, caci a fost alegerea sa sa ma asculte si sa puna in aplicare sfatul meu care s-a dovedit a fi neinspirat.

Si, iata-ne „distrandu-ne” intr-un adevarat joc psihologic care-pe-care. Fiecare se scuza, fiecare acuza. Sigur ca in cabinet asemenea aspecte nu isi au locul.

Complexul lui Adam poate cu usurinta duce la jocuri psihologice.

Persecutor, Salvator, Victima. Va spun ceva aceste roluri?

In imaginea de mai sus avem ceea ce se numeste Triunghiul dramatic, sau Triunghiul dramei.

Sa ne imaginam un asemenea joc psihologic intre client si terapeut.

Clientul lanseaza momeala din postura de Victima..

– Spune-mi ce sa fac!

Terapeutul musca momeala, intrand in joc din postura de Salvator..

– Cred ca e bine sa faci cutare actiune.

Clientul pune in aplicare sfatul primit si o da in bara. Din Victima devine Persecutor.

– Uita ce m-ai facut sa fac! Din cauza sfatului tau prost am dat-o in bara!

Terapeutul schimba si el rolul si intra in scena din postura de Victima.

– Eu am vrut doar sa te ajut..

Astfel, jocul poate continua si cred ca ne este clar tuturor in ce directie. Este clar ca ceea ce se intampla in acel moment nu e psihoterapie si nu isi are locul in cabinet. Ambii protagonisti vor iesi din joc sifonati si cu moralul la pamant. Asa ca, consider in continuare ca e mai bine (mai sigur) sa nu dam sfaturi.

Cum ne ferim de jocurile psihologice sau cum iesim din ele?

Evitam sa intram in asemenea jocuri psihologice recunoscand ca celalalt nu este o Victima. Omul din fata noasta nu este un neajutorat, care nu poate gandi si simti pentru sine, motiv pentru care il vom trata nu ca pe o victima neajutorata, ci ca pe un om vulnerabil.

In acest moment din viata sa, acest om este vulnerabil. Are nevoie sa fie vazut, ascultat, inteles. Poate ca are nevoie de un sfat, dar nu de la noi, ci de la sine. Are nevoie ca noi sa il ajutam sa gaseasca ceea ce cauta. Are nevoie sa ii fim oglinda in care sa se vada pe sine! Si, tare bine ar fi sa nu fim o oglinda murdara!

Tratandu-l pe celalalt ca de-la-egal-la-egal, nu il desconsideram, ci il intarim. Ii intarim credinta ca el poate gasi pentru sine ceea ce are nevoie. Iar, daca ar fi sa aleaga gresit, suntem alaturi de el pentru ca este normal si firesc ca uneori sa o dam in bara.

Daca gresim, o luam de la capat, mai experimentati, mai intelepti!